01Introducere
Dispariția religiei a fost anticipată de numeroși teoreticieni sociali, mai ales odată cu dezvoltarea științei, educației și economiei moderne. Totuși, previziunile privind sfârșitul ei inevitabil nu s-au confirmat. Religia continuă să aibă o influență globală considerabilă, iar persistența sa este explicată parțial prin capacitatea de a răspunde unor nevoi umane precum sensul, apartenența, speranța și compensarea frustrărilor produse de lipsa recompenselor materiale sau a prestigiului social (Stark & Bainbridge, 1985/2023; Gasser, 2020).
CONTEXT ISTORIC
Unul dintre cele mai vechi situri monumentale asociate activităților rituale cunoscute. A fost identificat ca sit arheologic în 1963; primele săpături au început în 1995. Este un reper pentru vechimea practicilor religioase organizate, nu locul demonstrat al apariției religiei.
02Funcționarea societății fără religie
Exemplele oferite de societățile puternic secularizate indică faptul că dispariția religiei nu ar conduce în mod necesar la dezorganizare socială. Țările nordice, în care religiozitatea s-a redus considerabil, înregistrează rezultate ridicate în domenii precum egalitatea economică și de gen, siguranța publică, bunăstarea subiectivă și funcționarea democratică. În același timp, acestea păstrează niveluri importante de încredere interpersonală, toleranță și solidaritate socială (Inglehart, 2020).
Danemarca și Suedia oferă exemple similare. Deși o mare parte a populației nu participă activ la viața religioasă și nu acordă un rol central credinței în Dumnezeu, cele două societăți combină niveluri ridicate de satisfacție cu viața cu economii stabile, criminalitate violentă redusă și politici sociale egalitare (Zuckerman, 2008).
Religia a îndeplinit în timp funcții explicative, consolatoare, comunitare și morale. Acestea au fost modelate în jurul unor nevoi psihologice persistente. Schimbările culturale pot diminua capacitatea instituțiilor religioase de a oferi identitate și socializare, însă nevoile respective nu dispar. Ele se pot deplasa către spiritualitate individuală, consum cultural sau alte forme de apartenență (Pinelli & Einstein, 2019).
03Persistența psihologică și reziduul religios
Chiar dacă instituțiile religioase ar înceta să existe, efectele lor psihologice și comportamentale ar putea continua pentru mai multe generații. Cercetări realizate în Statele Unite, Țările de Jos, Noua Zeelandă și Hong Kong identifică un fenomen numit reziduu religios: persoanele care au fost religioase în trecut continuă să difere, în anumite privințe, atât de credincioșii actuali, cât și de oamenii care nu au fost niciodată religioși (Van Tongeren et al., 2021).
Unele comportamente prosociale, inclusiv voluntariatul, pot continua după abandonarea identității religioase (Van Tongeren et al., 2021).
Schemele cognitive formate în perioada religioasă pot influența ulterior modul de gândire și reacțiile emoționale.
Pentru înțelegerea secularizării este importantă diferența dintre persoanele care au părăsit o religie și cele care nu au aparținut niciodată uneia.
04De ce religia este puțin probabil să dispară
Mai multe direcții de cercetare indică faptul că eliminarea completă a religiei este improbabilă. Ea a supraviețuit atât în societăți deschise, cât și sub regimuri care au încercat să o suprime. Unele interpretări compară această rezistență cu efectul Lindy: instituțiile care au rezistat perioade foarte lungi tind să aibă în continuare o durată de viață considerabilă (Benedikter, 2022).
Între 1981 și 2007, cele mai multe țări analizate de Inglehart s-au deplasat către o religiozitate mai mare. Din 2007 până în 2020, tendința s-a inversat puternic, majoritatea devenind mai puțin religioase. Chiar și în aceste condiții, secularizarea accelerată nu este echivalentă cu dispariția globală a religiei (Inglehart, 2020).
Teoriile clasice ale secularizării, asociate cu gânditori precum Comte, Marx, Durkheim și Weber, au subestimat capacitatea religiei de a se transforma. În locul unui declin identic peste tot, anumite tradiții pierd influență în timp ce altele se consolidează sau ocupă spații noi (Berdzenishvili & Ketsbaia, 2021; Jevtić, 2024).
În societățile occidentale, declinul instituțiilor tradiționale poate fi însoțit de revenirea spiritualității, a practicilor ezoterice sau a unor comunități construite în jurul unor noi surse de sens. Rezultatul poate semăna mai curând cu o reorganizare a credinței decât cu o secularizare definitivă (Smith, 2025; Gasser, 2020).
05Cum poate fi recunoscută moartea unei religii
Stabilirea momentului în care o religie a dispărut este dificilă. O posibilă definiție privește pierderea funcției ritualurilor: vindecarea nu mai este așteptată de la ceremonia de vindecare, riturile de trecere nu mai acordă un statut social nou, iar tradițiile păstrate în memorie nu mai ghidează acțiuni reale (Stausberg, Wright & Cusack, 2020; Stausberg, 2021).
Festivalurile religioase pot deveni sărbători seculare, templele pot fi transformate în obiective de patrimoniu, iar icoanele sau statuile pot deveni obiecte de artă. Materia supraviețuiește, în timp ce funcția religioasă dispare.
Distrugerea fizică a întregii comunități reprezintă cazul cel mai evident, dar asimilarea sau căsătoriile în afara grupului pot slăbi continuitatea unei religii.
Practicarea în secret poate face imposibilă confirmarea dispariției.
O tradiție considerată moartă poate fi reconstruită dacă s-au păstrat suficiente texte, obiecte și informații.
Obiceiurile izolate pot supraviețui fără să mai formeze un sistem religios coerent (Stausberg, 2021).
Desființarea comunităților religioase organizate poate fi trăită ca un proces de moarte colectivă. În Țările de Jos și Belgia, congregații vechi sunt dizolvate, iar mănăstirile primesc funcții noi. Membrii lor trebuie să aleagă între încetarea activității și continuarea sub o altă formă, în timp ce dispar resurse spirituale, morale și culturale acumulate de-a lungul generațiilor (Pansters, 2023).
Dacă religia ar dispărea, umanismul secular ar putea prelua o parte dintre funcțiile sale. Identitatea, comunitatea și sensul ar putea fi construite cu ajutorul literaturii, artei, muzicii, filmului, filosofiei și științei (Kitcher, 2014). În societățile mai sigure și mai dezvoltate, avantajele sociale asociate religiei pot deveni mai puțin importante, iar apartenența religioasă poate pierde din caracterul său normativ (Gill, 2021).
Dovezile nu descriu, așadar, apropierea unei lumi complet lipsite de religie. Ele indică mai degrabă o lume în care formele, funcțiile și autoritatea culturală ale religiei sunt negociate și reconstruite continuu.
+Studii conexe
CITEȘTE ARTICOLUL ÎN ENGLEZĂ →06Referințe
- Benedikter, R. (2022). „Conclusion: The Many Questions Ahead”. În Religion in the Age of Re-Globalization. Springer.
- Berdzenishvili, A., & Ketsbaia, K. (2021). „Religion in the Information Society (Sociological Etude)”. Georgian Scientists.
- Gasser, G. (2020). „Outlook: Digital Religion and (Dis-)Embodiment”. În Religion in the Age of Digitalization, 181–191.
- Gill, R. (2021). „Short Notices”. Theology, 124(5), 396–400.
- Inglehart, R. F. (2020). Religion’s Sudden Decline: What’s Causing It, and What Comes Next? Oxford University Press.
- Jevtić, M. (2024). „A Word from the Editor-in-Chief: Religious Wars in XXI Century — A Challenge for Politology of Religion”. Politics and Religion Journal, 18(1), 11–13.
- Kitcher, P. (2014). Life After Faith: The Case for Secular Humanism. Yale University Press.
- Pansters, K. (2023). „Transitus: The Discontinuity and Death of Religious Communities in the Twenty-First Century”. Religions, 14(3), 354.
- Pinelli, M., & Einstein, M. (2019). „Religion, Science and Secularization: A Consumer-Centric Analysis of Religion’s Functional Obsolescence”. Journal of Consumer Marketing.
- Smith, C. (2025). Why Religion Went Obsolete: The Demise of Traditional Faith in America. Oxford University Press.
- Stark, R., & Bainbridge, W. S. (1985; republicare electronică 2023). The Future of Religion: Secularization, Revival and Cult Formation. University of California Press.
- Stausberg, M. (2021). „The Demise, Dissolution and Elimination of Religions”. Numen, 68(2–3), 103–131.
- Stausberg, M., Wright, S. A., & Cusack, C. M. (eds.). (2020). The Demise of Religion: How Religions End, Die, or Dissipate. Bloomsbury Academic.
- Van Tongeren, D. R., DeWall, C. N., Chen, Z., Sibley, C. G., & Bulbulia, J. A. (2021). „Religious Residue: Cross-Cultural Evidence That Religious Psychology and Behavior Persist Following Deidentification”. Journal of Personality and Social Psychology, 120(2), 484–503.
- Zuckerman, P. (2008). Society Without God: What the Least Religious Nations Can Tell Us About Contentment. New York University Press.